Totuși să nu uităm faptul că odată ce îți deschizi un birou/studio/practică (de design, arhitectură, fashion, orice…) doar rezultatul muncii tale reușește să te apropie (sau nu) de alți oameni – asemănător vinului din acea sticlă de pe raft care înmagazinează în ea absolut toată energia muncii investite – de la primul strop de ploaie care a binecuvântat pământul până la bucuria omului care-l culege din vie și nu în ultimul rând acel ‘suflu vital’ care există, sau nu, în om.

Inspirația vine de peste tot, de la o bucată lipsă dintr-o pungă găsită pe jos, o discuție aprinsă cu un prieten până la o lumină filtrată superb prin frunza unui copac într-o dimineață de toamnă… Toate sunt surse valide de inspirație.

Ce e interesant la conceptele vizuale și grafica JazzTM la care am lucrat este nu doar că ni s-a oferit mână liberă. Am putut avea atitudinea unui amator desăvârșit, în sensul de dicționar. Iubesc și sunt pasionat de ceea ce fac, dar am urmat ce zice zicala – „De ce un amator e mai bun decât un profesionist? Amatorul de obicei își depășește condiția, neștiind niciodată care îi sunt limitele! – Un profesionist știind de la bun început care îi sunt granițele muncii pe care o face, rareori le depășește”. De un amatorism de factura asta aș da vina și pe Synopsis™ din când în când.

Designerii ar trebui să mediteze mai mult asupra omului. Omul ar trebui să mediteze mai mult asupra designului.

Fără acel “spark” sau scânteie de autenticitate arta ar rămâne la nivel de copie. Unde trebuie să căutăm acel “nou” şi cum l-ai găsit tu ȋn caligrafie?

Găsim întotdeauna acel “nou” în unicul loc în care îl putem găsi – în cele “vechi”. Calea aceasta mi-a fost deschisă mult prin practica și disciplina caligrafiei – ea m-a învățat să-mi drămuiesc viața, să-mi aflu limitele, să mi le depășesc, să știu când să mă predau, să mă uit în interiorul meu și să văd cum starea în care mă aflu îmi schimbă ca într-o encefalogramă felul în care scriu, să mă cunosc mai bine. Cel mai important lucru este practica constantă combinată cu o dorință arzătoare spre a nu-ți permite să fii delăsător.

Desenul cu mâna mă ține ancorat în prezent. Nu anticipez ceea ce urmează să fac, accept pur și simplu acel moment. Mă simt mult mai apropiat de munca mea în felul acesta și îmi dau seama ce fac abia după ce am terminat. În plus, cred că desenul te învață multe despre tine, e un exercițiu sincer și benefic.